I. Generalități

  • Competiția „OBCIDNIADA” (denumită în cele ce urmează “Competiția”) este organizată de catre echipa Obciniada prin SC IMIRO SRL impreuna cu Asociatia Bucovina intre Obcini.  Aceasta are ca scop promovarea mișcării (alergarea în aer liber, MTB Marathon, Escalada si Bouldering), a unui stil de viață sănătos pentru un segment larg al populației și implicarea comunității locale într-o acțiune de strângere de fonduri pentru educația copiilor defavorizați. Datele de contact ale organizatorului pot fi gasite pe pagina de internet www.obciniada.ro.

  • Participanții la Competiție sunt obligați să respecte termenii și condițiile Regulamentului Oficial al Competiției (denumit în continuare “Regulament Oficial”). Regulamentul Oficial este întocmit și făcut public conform legislației aplicabile din România, fiind disponibil în mod gratuit oricărui solicitant pe site-ul www.obciniada.ro. Prin participarea la aceasta Competiție, participanții sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentului Regulament Oficial și ale legislației aplicabile.

II. Înscrieri

  • Înscrierile care nu au toate datele complete sunt considerate înscrieri incomplete și vor fi anulate.

  • La ridicarea kit-ului de participare pentru fiecare probă de participare, toți participanții vor prezenta un act de indentiatate valabil și vor semna o declarație pe propria răspundere în prezența unui reprezentant al organizatorului și/sau al unui martor. 

  • Această declarație va fi completată la ridicarea kit-ului de participare pentru fiecare probă de concurs.

  • La înscriere și ridicarea numărului de concurs – participanții sub 18 ani la toate cursele – vor fi însoțiți de un părinte care va completa și semna formularul de înscriere prin care își va da acordul pe proprie răspundere că minorul este apt din punct de vedere medical pentru participarea la competiție în prezența unui reprezentant al organizatorului și a unui martor.

    Numere de concurs
    Participanții (copii și adulți) vor participa la competiție cu tricoul evenimentului. Numerele de concurs vor fi puse la dispoziție de către organizatori.

  • Va fi descalificat conform regulamentului orice participant care nu poartă numărul de concurs pe tricou sau poartă alt număr de concurs în locul celui primit din partea organizatorului.

  • De asemenea, alergătorii bărbați înscriși în categoria feminin și alergătoarele înscrise în categoria masculin sunt automat descalificați.

  • În ziua competiției NU va fi posibilă schimbarea sau înlocuirea numărului de concurs – în cazul pierderii și nici schimbarea numerelor de concurs între alergatori. Aceste abateri duc la descalificare.

Anularea unei înscrieri

  • Rambursarea taxelor plătite online se va face prin recreditarea parțială în contul bancar asociat cu cardul folosit la momentul înregistrării, conform următoarelor condiții:

III. Regulament Escaladă

  • Căţărare pe propria răspundere: Toți participanţii trebuie să căţăre exclusiv pe propria răspundere. Organizatorii nu sunt responsabili pentru accidente sau răniri.

  • Doar pentru căţărători experimentaţi: Participarea este permisaă doar căţărătorilor experimentaţi care:

    • Știu să fileze în siguranţă.

    • Sunt capabili să căţăre cap de coardă trasee de cel puţin gradul 6A.

  • Purtarea căștii: Căţărătorii trebuie să poarte cască în permanenţă în zona de escaladă. Casca poate fi dată jos doar dacă participanţii se află la minimum 5 metri de peretele de căţărare.

  • Respect:

    • Nu căţăraţi pe un traseu ocupat de altă persoană.

    • Asigurați-vă mereu că nu staţi direct sub cineva care caţără.

    • Respectați ordinea de intrare pe trasee.

  • “Buddy check”:

    • Asigurați-vă că tot echipamentul este într-o stare bună şi utilizat corect.

    • Verificați-vă reciproc cu partenerul vostru înainte de a intra pe un traseu ca să vă asiguraţi că nodul de pe ham este făcut corect, dispozitivul de filare este ultilizat corect, iar carabiniera este închisă corect.

IV. Regulament Bouldering

  1. Restricții de participare:

    • Bouldering-ul este permis doar într-un grup de cel puțin două persoane pentru siguranţă.

    • Participanții fără experienţă în boulder în aer liber pot căţăra doar împreună cu persoane cu experienţă.

  1. Siguranță generală:

    • Spotarea este obligatorie, cu accent pe protejarea capului și a gâtului.

    • Saltelele de boulder trebuie amplasate strategic pentru a minimiza riscul de accidentare.

    • Fiecare participant este responsabil să se informeze și să fie pregătit pentru spotare şi bouldering sigur.

  2. Participare la Clean and Climb:

    • Bouldering-ul este permis doar celor care au participat la prezentarea lui Nicolae Durnac despre Clean and Climb, pentru a învăţa despre etică şi conservarea naturii.

    • Evitați să deteriorați vegetaţia sau formaţiunile stâncoase din jurul zonei de boulder.

    • Curăţaţi prizele cu grijă, evitând periajul agresiv care ar putea deteriora suprafeţele stâncoase.

  3. Utilizarea traseelor:

    • Este permisă o singură persoană pe un traseu la un moment dat.

    • Mențineţi o distanţă sigură faţă de căţărătorii activi.

Schimbări de nume

  • Transferul înscrierii unui participant către o altă persoană este posibil, și nu implică costuri. Orice modificare de acest tip trebuie transmisă organizatorilor prin mail (contact@obciniada.ro), dar nu mai târziu de data de 5 iunie 2025.

Forță majoră

  • În cazul începerii evenimentului, taxa de înscriere nu se rambursează.

  • În cazuri de forță majoră (condiții meteo extreme, calamități naturale, situații de urgență), organizatorii pot decide anularea sau amânarea evenimentului, fără obligativitatea de a rambursa taxa de înscriere. Organizatorii pot oferi alternative (voucher pentru alt eveniment, reprogramare, etc.).

    Prim Ajutor – SMURD – Retragere

    Primul ajutor va fi asigurat de către echipa SMURD care va fi poziționată în zona de Start/Sosire. Ea va fi anunțată de arbitrii de pe traseu în cazul accidentării participanților la probele sportive pe circuit și va merge de urgență să ridice accidentații. Participanții la probele sportive care s-au retras din cursă sunt rugați să-și anunțe retragerea la arbitrii de traseu sau dacă ajung în zona Start/Sosire la arbitri din această zonă.

    Totodată, evenimentul va beneficia de prezența echipajelor mobile SALVAMONT pe traseu si a echipajelor de poliție rutieră și comunitară, jandarmi, în conformitate cu legislația în vigoare.

    Câștigători și premii

    Organizatorii sunt obligați să facă public numele câștigătorilor și premiile acordate în cadrul acestei Competiții. Lista câștigătorilor va fi publicată la maxim 2 zile după eveniment pe site-ul oficial.

    Acordul participanților la filmare/fotografiere în timpul competiției

  • Prin înscrierea la competiție, participanții își exprimă acordul expres ca organizatorii, partenerii oficiali și sponsorii evenimentului să utilizeze gratuit și nelimitat în timp materialele foto și video realizate pe durata desfășurării competiției, inclusiv imagini cu participanții, în scopuri de promovare, comunicare publică sau comerciale legate de eveniment (inclusiv în presă, social media, materiale promoționale, spoturi publicitare, afișe, etc.).

  • În cazul în care un participant nu dorește ca anumite imagini în care apare să fie păstrate sau distribuite în mediul online, acesta poate solicita eliminarea acestora în scris, printr-un e-mail la adresa oficială a organizatorului, în termen de 15 zile de la publicarea lor. Cererile vor fi analizate și soluționate în măsura în care retragerea nu afectează caracterul oficial, jurnalistic sau documentar al materialelor.

VI. Reguli de conduită

  1. Respect față de natură: Festivalul promovează conștientizarea ecologică şi conservarea spaţiilor naturale. Toţi participanţii trebuie să acţioneze responsabil şi să reducă impactul asupra mediului.

  2. Grijă faţă de mediu: nu lăsaţi deșeuri în urma voastră, curăţaţi şi luaţi toate deşeurile cu voi.

  3. Respect față de ceilalți: Tratați cu respect participanții, organizatorii și locuitorii din zonă.

  4. Respectarea instrucțiunilor: Urmați toate ghidurile și instrucțiunile oferite de organizatorii şi voluntarii festivalului.

    Descalificări

    Organizatorii își rezervă dreptul de a descalifica orice participant care nu respectă prezentul regulament sau în următoarele situații:

    • Pierderea sau modificarea numărului de concurs;

    • Nerespectarea traseului stabilit;

    • Utilizarea unui mijloc de transport în timpul cursei;

    • Aruncarea deșeurilor pe traseu; ambalajele pot fi lăsate doar la punctele de control, hidratare sau alimentare;

    • Lipsa de respect față de ceilalți concurenți, organizatori și voluntari;

    • Prezentarea la eveniment sub influenta substantelor psihotrope sau a alcoolului

    • Depășirea timpului limită anunțat anterior de organizatori.

V. Politica de protecție a datelor personale

  • Detalii privind prelucrarea datelor personale colectate în timpul înscrierii vor fi regăsite în politica de confidențialitate publicată pe site-ul oficial al evenimentului.

  • Participanții au dreptul de a solicita accesul, corectarea sau ștergerea datelor lor personale, conform legislației în vigoare.

  • Consimțământul pentru utilizarea imaginilor și videoclipurilor participanților se acordă odată cu înscrierea în competiție.

  • Organizatorii se obligă, de asemenea, să respecte prevederile Legii nr. 677/2001 privind protecția datelor cu caracter personal. Ca atare, Organizatorul se angajează să păstreze confidențialitatea datelor cu caracter personal ale participanților/ câștigătorilor la prezenta Competiție și să le utilizeze conform prezentului Regulament Oficial, al declarației participanților pe propria răspundere și legislației în vigoare. Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament până la data începerii competiției cu obligativitatea anunțării modificărilor intervenite pe site și la locul de desfășurare a competiției.

VII. Alte prevederi

  • Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica traseele, orarul sau alte detalii organizatorice, dacă situația o impune, cu anunțarea prealabilă a schimbărilor apărute pe canalele media disponibile.

  • Participanții sunt obligați să respecte toate indicațiile oferite de organizatori, voluntari și personalul de securitate.